Curs organizat de clovni


Asociaţia Caritas Eparhial Oradea desfăşoară în perioada martie 2009 – august 2009 proiectul Voluntariat şi implicare civică, proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune.
În cadrul proiectului trupa de voluntari clovni - PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET desfăşoară un curs de iniţiere pentru 8 tineri care doresc să pătrundă tainele “meseriei” de clovn.
In cadrul cursului au loc 5 întâlniri organizate pe 5 tematici: Abecedarul clovnului, modelat baloane, machiaj, trucuri şi mişcare scenică. Cursul este organizat cu şi pentru clovni, după un plan bine stabilit chiar de aceştia.
Paralel acestui curs au loc repetiţii săptămânale în vederea realizării turneului Clovni - TV LIFE pe care clovnii îl vor susţine în următoarea perioadă. Primul spectacol în cadrul turneului va avea loc între 30-31 mai, în Ucraina, în următoarele săptămâni urmând şi alte spectacole în Zalău, Şimleu, Tăşnad, Valea lui Mihai şi alte localităţi.
Scopul acestor spectacole este de a aduce un zâmbet pe buzele spectatorilor, fie aceştia copii sau adulţi. De asemenea, se urmăreşte promovarea şi dezvoltarea activităţii de clovn ca parte activă a voluntariatului.












Serviciul European de Voluntariat la ACEO




Serviciul European de Voluntariat

ORADEA - Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO) a primit în data de 16 martie Certificatul de Acreditare pentru implemantarea proiectelor în cadrul Acţiunii 2 - Serviciul European de Voluntariat (SEV), în cadrul Programului Tineret în Acţiune al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), agenţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
„ACEO a depus la ANPCDEFP un dosar, iar reprezentantul Agenţiei a efectuat o vizită de evaluare. ACEO poate de acum implementa proiecte în cadrul SEV ca organizaţie de trimitere, găzduire şi coordonare a voluntarilor din Comunitatea Europeană”, a declarat Ana-Maria Lazăr, coordonatorul Departamentului de Voluntari ai ACEO.

„Prin SEV, ACEO oferă o şansă tinerilor cu vârste cuprinse între 16 - 30 de ani de a deveni voluntari în una din ţările Uniunii Europene şi de a participa la un proces de învăţare specific ţărilor europene. ACEO sprijină şi serviciul de voluntariat dincolo de frontiere al tinerilor, promovând toleranţa între tineri şi încercând să întărească coeziunea socială în Uniunea Europeană. Acest serviciu promovează cetăţenia activă şi intensifică înţelegerea reciprocă între tineri”, a precizat Ana-Maria Lazăr.

Tinerii dornici să se implice în astfel de proiecte sunt aşteptaţi pentru mai multe detalii la sediul ACEO din strada Mihai Pavel nr. 3.

Crina Dobocan

www.bihon.ro

Cuvântul Preşedintelui ACEO (2007)


România anului 2007, anul intrării în UE, are o treime din populaţie trăind sub pragul sărăciei. Multe familii sunt astfel lipsite de o viaţă demnă.
Centrul preocupărilor noastre îl constituie astfel de familii. Aceste familii trebuie ocrotite şi ajutate pentru a se putea bucura de drepturile lor fundamentale.
În cei doi ani de activitate, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO) şi-a creat şi menţinut identitatea în familia CARITAS, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Acţiunile noastre sunt orientate atât către familiile aflate în dificultate cât şi spre comunitatea locală. Pentru familiile beneficiarilor noştri acţiunile s-au ghidat în a găsi cele mai bune soluţii pentru situaţia în care aceste familii se află, iar, pentru comunitatea locală, promovând valorile creştine; acţiunile au fost menite să schimbe mentalităţi şi practici vechi care duc la discriminare, educând astfel populaţia spre caritate.
Familiile pe care le ajutăm sunt diferite. Unele sunt constituite din membri bolnavi, neputincioşi sau prea bătrâni pentru a mai putea să muncească şi să schimbe ceva în viaţa lor. Ajutorul pe care l-am acordat acestor familii a fost şi este unul caritativ. Dar există şi familii cu potenţial de schimbare pe care le-am ajutat prin intermediul programelor noastre să îşi construiască o viaţă mai bună.
Programele noastre, în 2007, au însemnat în primul rând continuarea şi îmbunătăţirea celor deja cunoscute: Masă caldă, Distribuire de alimente, Distribuire de haine, Prieteni pentru un zâmbet. Dar, în acelaşi timp, anul 2007 a fost şi anul schimbării şi dezvoltării pentru noi: resursele au crescut, s-a reînnoit personalul şi astfel am reuşit derularea unor proiecte noi: Responsabil pentru cartierul meu, Reciclarea o alternativă, Formare de voluntari, Din nou împreună cu 2%, Sponsorizare prin contabili, Prieteni pentru un zâmbet, Clovnii doctori.
Sloganul anului 2007, „Oameni pentru oameni”, nu a fost ales întâmplător. Organizaţia noastră şi-a bazat activitatea în special pe contribuţia celor 114 voluntari. Aceştia au fost cei care din solidaritate cu cei năpăstuiţi au căutat să contribuie la schimbarea în bine a comunităţii în care trăim.
Ceea ce nu am reuşit în anul care a trecut este faptul că pentru casa rezidenţială pentru persoanele vârstnice, CASA FRENŢIU, nu am obţinut decât Autorizaţia de Construire, şi nu am realizat încă fundaţia, deşi ne propusesem acest lucru. Nici Cantina Socială nu s-a materializat din motive obiective şi independente de voinţa noastră.
Ca realizare majoră a anului care a trecut, putem să ne mândrim cu faptul că Strategia de dezvoltare organizaţională a fost finalizată. Acest lucru ne va permite să ne dezvoltăm ca organizaţie şi, mai ales, să propunem parteneriate cu autorităţile centrale şi locale sau la alţi parteneri din ţară şi străinătate. Aceste parteneriate sperăm să ne ajute în dezvoltarea serviciilor sociale pe care le oferim, să înfiinţăm un centru de îngrijire la domiciliu, să construim cantina socială şi să demarăm lucrările la CASA FRENŢIU.
Tuturor celor care aţi fost alături de noi prin donaţii, muncă voluntară sau chiar şi numai printr-un gând bun vă mulţumesc în numele beneficiarilor noştri şi al meu personal, sperând că şi pe mai departe veţi fi alături de noi în tot ceea ce ne propunem să întreprindem.

Cu stimă,

Pr. Olimpiu TODOREAN
Preşedinte